Bujor

ARTIST ÎN MINERIT…

Bat găuri douăzeci şi două,

Atacul este împlinit.

În plan se-nscrie o cifră nouă,

Vezi, asta înţeleg eu minerit!

Dar iată şutul a trecut

Şi luna este la sfârşit,

Te bucură orice minut,

Căci planul iar l-ai depăşit.

În urma ta betonul se aşterne

În drepte şi curbe nesfârşit,

Pe galerii lumina lămpilor se cerne,

Şi-n colţul gurii, un zâmbet ţi-a-nflorit.

Din nou eşti sus cu colivia

Şi soarele îţi spune: Bun sosit!

Ţi-e tot mai dragă meseria

Căci eşti artist în minerit!

Publicată în ziarul ,,Turda Nouă”

Mihai LEONTE, miner la Baia de Arieş,

Membru al cenaclului literar

,,Pavel Dan” Turda 4 iunie 1963

FĂRĂ COMENTARII…

Chiar dacă toamna rece,

Pare monotonă, tristă,

Nu înseamnă că deacuma,

Să-mi ţin nasul în batistă.

Sau să-mi iau din cui paltonul,

Pentru a nu-ngheţa de frig,

Nu vreau ca să-i ţin isonul,

Dispoziţia să-mi stric.

Lasă-mi bată ea în strună,

Iată vara caldă trece,

Eu îmi zic mai mult în glumă,

Chiar se face timpul rece.

Dar păstrez considerentul,

Şi concluziile tale,

Mă îmbrac tot în cămaşă,

În picioare-mi iau sandale.

Nu ţin cont nici dimineaţa,

Când văd bruma pe pervaz,

Nici când aerul cam rece,

Mă-nroşeşte în obraz.

  1963

Aici veti putea citi poeziile cuprinse în placheta;ALB-NEGRU, tipărită în anul 1999 la Moldova Nouă.
De fapt prima lucrare tipărită a lui Mihai LEONTE

COPIL FIIND

Aşa de simplu am crescut,

Am mers prin noroi şi ploaie,

Cu vânturi multe m-am bătut,

Am purtat şi pălării de paie.

Când mergeam desculţ pe jos,

Pe dealul legendarului Corb,

Totul mi se părea frumos,

Drumul cu bolovani şi colb.

Nucul bătrânului bunic,

Cetate de grauri şi cuci,

Coroană regală, trunchi unic,

Acoperit de frunze şi nuci.

Adunam în pumni pământ

Din fânaţul de pe Groapă,

Alergam chiar şi flămând

Să mă scald la Ciofu-n troacă.

Salcâmii cu ciorchini de flori,

Spre al lunii Mai sfârşit,

Livada cu privighetori

Ce cântau necontenit.

Moldova Veche   2002 

DRAGOSTE PROFUNDĂ…

Caut adâncimea,

    Ca pe o hrană necesară,

Iubesc adâncimea,

    Ca pe o fată sprinţară.

În adâncime mi-am plasat,

  Toate visurile mele,

    Precum astronomul,

  Îşi are visul la stele.

De ce? Mi-am pus întrebarea

  Frumuseţea rocilor,

   Ale acestor minuni

   Obişnuite ale pământului,

Mă fac mereu şi intens,

Să îmi placă mai mult?

Fiindcă prin forţă,

    Învingi tăria,

Blocului de stâncă imens.

Dar nu numai atât,

    Ci alte şi alte probleme,

Mereu îţi ridică,

  De fiecare dată,

    În fiecare zi , tăria din stâncă.

Eu, tu, în general minerii,

Nu au teamă de piatră,

De tot ce-I colosal. AŞA ESTE.

                  NU-I FENOMENAL?

   1963

AMINTIRI ANTICE

Sintetizând gândirile celebre,

Din toate timpurile ce-au trecut,

Cu tradiţii în descrieri celebre,

Când totul era la început.

Te mişcă teama pentru zei,

A cântăreţului elen HOMER,

La SOFOCLE destinul unei femei,

E naivitate, dar eu o prefer.

La toţi anticii eu am găsit,

În orice vers sau frază, originalitate,

Oare ce facultate au absolvit,

Atunci departe în antichitate?

Nu exista OXFORDUL, nici SORBONA,

Nici diplome bune de înrămat,

Atunci de unde a scos pe ANTIGONA,

SOFOCLE? Unde oare a-nvăţat?

Ce studii literare stau la baza,

Acelei POETICA  a lui ARISTOTEL?

Şi unde a-i putea identifica,

Laboratorul lui ARHIMEDE şi DEMOSTEN?

15  octombrie  1965