Dragoste profundă…poezie de Mihai LEONTE

DRAGOSTE PROFUNDĂ…

 

 

Caut adâncimea,

    Ca pe o hrană necesară,

Iubesc adâncimea,

    Ca pe o fată sprinţară.

În adâncime mi-am plasat,

  Toate visurile mele,

    Precum astronomul,

  Îşi are visul la stele.

De ce? Mi-am pus întrebarea

  Frumuseţea rocilor,

   Ale acestor minuni

   Obişnuite ale pământului,

Mă fac mereu şi intens,

Să îmi placă mai mult?

Fiindcă prin forţă,

    Învingi tăria,

Blocului de stâncă imens.

Dar nu numai atât,

    Ci alte şi alte probleme,

Mereu îţi ridică,

  De fiecare dată,

    În fiecare zi , tăria din stâncă.

Eu, tu, în general minerii,

Nu au teamă de piatră,

De tot ce-I colosal. AŞA ESTE.

                  NU-I FENOMENAL?

 

   1963

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe